ne uitam cu jind, acum multi-multi ani, la cei care aveau, pe vremea aia, telefoane mobile cu antene lungi, si ne visam seara, inainte de culcare, ca vorbim si noi la ele. timpul a trecut, si nu dupa mult timp, dorinta noastra, a tuturor, s-a implinit: aveam si noi telefoane, ne dadeam bipuri, iar astazi avem telefoane pentru fiecare buzunar al hainei. nu ne mai uitam cu jind la nimeni care trece pe strada si vorbeste la un… celular…

tot mai demult, ne uitam cu si mai mult jind la cei care aveau laptopuri. stiti voi, d’alea groase. nu conta ca trebuiau carate intr-un geamantan de haine, noi tot cu jind ne uitam. astazi, liceeni incep sa mearga la liceu cu laptopuri, iar imaginea unui om care sta la McDonald’s cu laptopul deschis este atat de… banala. nu ne mai uitam cu jind…

mai demult, ne uitam cu jind la cei care aveau privilegiul de a avea o masina personala… stiti voi… d’alea ce trebuiau impinse pana porneau, dar nu conta. tot ne uitam cu jind. acum, intr-o familie de 4 persoane e normal sa existe si vreo 2 masini. nu ne mai uitam cu jind la niciun posesor de masina oprita la semafor. e banal, e comun, e plictisitor.

acum, ne uitam cu jind in strainatate si vedem autostrazi, noduri rutiere, autostrazi suspendate, pasaje sapate in doar o saptamana si poduri de km intregi realizate in mai putin de o luna. ne uitam cu jind…

pe rationamentul de mai sus, in care mai demult ne uitam cu jind, insa acum nu ne mai uitam, am speranta ca acum ne uitam cu jind la altii care au autostrazi, insa intr-o zi nu ne vom mai uita cu jind pentru ca… vom avea si noi autostrazi, asa… ca restu’.